Oare...

    Vom sti vreodata sa apreciem zambetele daca nu stim ce sunt lacrimile si ce urme ne lasa in suflet? Vom sti ce inseamna fericirea daca nu am simtit tristetea? Vom sti vreodata cu ce oameni sa ne presaram viata zi de zi daca nu am cunoscut extremele?
    Ar fi bine sa putem sti, dar soarele alterneaza cu ploaia asa cum chipul nostru emana lumina zambetelor dupa ce a fost scaldat in lacrimi. Cum am defini binele daca nu am avea ca termen de comparatie raul ?
   Ne bucuram cu adevarat de ceea ce ne inconjoara pana nu dispare? Regretam ca vine iarna la fel cum simtim ca vara ne duce tot mai departe de zapada si de caldura unui colt al nostru intr-un bloc imens de gheata ce ne arde.
    Oare ne pasa cu adevarat de noi? Sau poate, din contram suntem prea egoisti? Oare definim fericirea prin comparatie cu tristetea ce ne darama incetul cu incetul ca pe neinsemnate castele de nisip, sau definim tristetea cu gandul ca ne-am simtit candva mai bine?
    Niciodata nu suntem multumiti cu ce avem desi stim prea bine ca se poate mai rau, vrem prea mult cand ce avem ne este indestulator si nu vedem realitatea minunata ce ni se asterne la picioare pentru ca o vrem perfecta...asa cum nu va fi niciodata.