Din întâmplare...

    Coincidenţe la orice pas şi aripi frânte înainte de a şti ce înseamnă zborul. Poate voi învăţa să zbor după ce voi reuşi să mă ridic...

    Şi când o mână mi se întinde dintr-un loc din care de mult aşteptam să o zăresc, sunt uimită, dar radiez de fericirea ce tocmai mi-a adus o lacrimă în colţul ochiului.

    Un fir de iarbă se clatină uşor şi mă întreb de ce face asta? Eu nu simt adierea vântului! Poate e la fel şi cu duioşia din ochii celor din jur, eu o simt, poate spre deosebire de alţii mult mai puternici decât un fir de iarbă şi decât mine cărora le e greu să vadă lucruri mici.

    Fiecare mişcare şi fiecare gest face diferenţa între a te înşela şi a avea dreptate, e greu să simţi, e şi mai greu să recunoşti şi cu siguranţă e aproape imposibil să admiţi că poate ai greşit cândva.

    Imi fac loc încet printre amintiri şi totul pare altfel acum, amintirile aduc regrete şi timpul mă strange încet-încet într-o tornadă a resentimentelor pentru că nu vrea să se întoarcă!

    Acum parcă şi mai repede trec minutele pe lângă mine şi pe lângă tot ce mă înconjoară, norii fug parcă din calea soarelui ce se îndreaptă aşa de repede spre asfinţit, firele de iarbă se mişcă şi mai energic, totul începe să prindă viaţă sub o adiere de vânt, apoi totul se stinge sub pânza de păianjen a amurgului...

Oare...

    Vom sti vreodata sa apreciem zambetele daca nu stim ce sunt lacrimile si ce urme ne lasa in suflet? Vom sti ce inseamna fericirea daca nu am simtit tristetea? Vom sti vreodata cu ce oameni sa ne presaram viata zi de zi daca nu am cunoscut extremele?
    Ar fi bine sa putem sti, dar soarele alterneaza cu ploaia asa cum chipul nostru emana lumina zambetelor dupa ce a fost scaldat in lacrimi. Cum am defini binele daca nu am avea ca termen de comparatie raul ?
   Ne bucuram cu adevarat de ceea ce ne inconjoara pana nu dispare? Regretam ca vine iarna la fel cum simtim ca vara ne duce tot mai departe de zapada si de caldura unui colt al nostru intr-un bloc imens de gheata ce ne arde.
    Oare ne pasa cu adevarat de noi? Sau poate, din contram suntem prea egoisti? Oare definim fericirea prin comparatie cu tristetea ce ne darama incetul cu incetul ca pe neinsemnate castele de nisip, sau definim tristetea cu gandul ca ne-am simtit candva mai bine?
    Niciodata nu suntem multumiti cu ce avem desi stim prea bine ca se poate mai rau, vrem prea mult cand ce avem ne este indestulator si nu vedem realitatea minunata ce ni se asterne la picioare pentru ca o vrem perfecta...asa cum nu va fi niciodata.

Timpul

    Timpul... Vrem si nu vrem sa treaca. Vrem sa scapam mereu si de maine si abia asteptam sa treaca saptamana, dar nu vedem ca, pe rand, fiecare zi devine trecut si fiecare cuvant nerostit, regret.
    Abia asteptam sa irosim timpul cu gandul la un maine nesigur si nu la un azi trait din plin, ne amintim de ieri cum maine poate vom rememora momentele traite azi. Timpul nu ne intreaba cand trece sau daca vrem sa faca asta si se scurge intr-un ocean de amintiri ce se vor pierde ca firele de nisip spalate de mare.
    Minut dupa minut si an dupa an umplem cu gandul la viitor si cu lucruri nespuse...Poate maine sau poate....nicicand.
    Lasam cu atata usurinta secundele sa ne scape printre degete si nu ne bucuram de zambete si priviri calde cu indoiala ca maine nu va mai fi la fel. Dar conteaza? Nu e mai important sa ne simtim astazi sufletul inundat  de zambetele celor de langa noi si sa speram ca si maine va fi la fel?
    Timpul... Ne insala si ne tine prizonieri intre viitorul ce poate nu exista si trecutul ce a fost, dar nu se mai intoarce, trecutul in care ai mai fi avut ceva de spus.

Raspunsuri...

    Tremur. Realitatea e mai greu de infruntat decat orice, e greu cu atat mai mult cu cat ma simt in acelasi timp fericita si nemultumita ca nu imi mai gasesc cuvintele. Ceva nu m-a lasat sa evit adevarul pe care atat de greu imi e sa il recunosc acum cand parca as vrea sa fiu oriunde altundeva.
    Zidul imi devine unic aliat in lupta cu nimic, in lupta ce e doar in mintea mea, lupta mea cu mine si in niciun caz cu privirea calda ce parca mi-a facut chipul sa arda.
    E greu sa rostesti in cuvinte ce ai marturisit candva la miez de noapte unei foi alese la intamplare. E mai greu poate decat daca as fi facut ceva rau, imi e aproape imposibil sa mai scot vreun sunet si totusi un raspuns cu totul diferit mi se asterne pe buze.
    Atatea planuri facute in zadar si neadevaruri puse la punct seri la rand vor ramane doar planuri ce nu vor avea sansa de a fi puse in practica datorita unui singur cuvant, unui adevar ce pare a-si fi gasit cheia ce il tinea incatusat intr-un suflet ce stia sa taca si sa fie rece.
   Singura in fata adevarului parca ma sufoc, n-am aer si raman fara cuvinte, nu am de ce sa ma apar, dar simt nevoia sa fac asta!

Oameni si versuri ....

Deci...ale mele sentimente si nume de oameni importanti .... in ordinea alfabetica a numelor ...sa nu fiu acuzata de nimic

Din iubire...

Agonia inimii ratacite
in pustiul de sentimente,
aceeasi inima pierduta
in vantul ce ridica usor
un nor de praf.
Declinul unei iubiri
ce acum te raneste
pe tine.
Izbitura dintre doua pietre tari,
cea dintre doua inimi,
cea dintre noi e...
a mea condamnarela iubirea ta.
Nelinistea ce ne cuprinde
cand ne tinem in brate
pe malul raului
ce coboara grabit din varf de munte.
Admiratia pe care
o vei avea mereu pentru ca esti...
in continuare tu.


Farame de suflet

Arde de nerabdare
zambetul sa izbucneasca
pe chipul copilului ramas...
inchis in temnita vietii.
Luceste lumina rasarita
din ochii mari si verzi
ce vor o sclipire de soare.
Iubeste o inima de cristal
ramasa nefisurata
in gerul napraznic de decembrie.
Ninge o raza de iubire
in parul castaniu de inger...
Alerg neincetat doar eu,
dupa un chip de diavol sfant.


Copilarie

Amintiri in pragul noptii
ma descriu asa cum sunt
in lumina lunii pline,
dupa care ma ascund.
Launtric dor de seri de vara
macina fragmente uitate
ce tin de trecut.
Invidie pe cei ce sunt
acum ca noi copii
in inocenta lor, dorind
sa creasca mari!
Stupoarea cu care observ
cum trec pe langa mine ierni
si se duc primaveri spre vara
ce se stinge-n frunze ruginii.
Ambitie sa fim mereu
asa cum suntem acum
cum am fost de cand ne-am cunoscut
trecand cu zambet peste ierni
si primaveri de doruri,
peste veri ce se sting
in frunze ruginii.


Sorbind otrava gurii tale

Cerneala in apa de mare
se imprastie navalnic.
Aerul din nopti de iarna
imi inteapa nasul inghetat.
MIrosul de flori de primavara
ma tine legata de un fir de iarba.
Energia ta ma chinuie
neincetat.
Linistea pe care o astept
nu va rasari inaintea
soarelui de vara.
Inocenta ta ma biruie,
fantasma de toamna !
...Alint ale tale buze
fierbinti de dor
cu gura-nfierbantata.


Invatand sa iubim

Lumina ce romburi descrie
pe nori de argint,
lumina cuprinsa...
in cuburi de dor.
Imagini de ingeri cazuti
ce lupta din umbra
curcubeielor de culoare.
Viata ce se scurge prin vene
si...trece.
Iluzii ca norii nu aduc
plaoia ce descrie
iubiri pe asfalt.
Amor in nopti inchise de mai
si muritori ascunsi
dupa masti de marmura
prea calda.



Dragoste de simplitate

Natura e o parte din iubirea mea
natura ce se intinde...
la picioarele mele
natura ce parca ma imbie
sa visez.
Iubirea ce doare atat
iubire ce bate la porti
de suflet
iubire si un zambet
de inger.
Culoare - un simbol etern
culoare a apusului
de mai
culoare sfaramata
in nori.
Obisnuinta ce m-a tinut legata de ceva imposibil
obisnuinta unor amintiri
trecute
obisnuinta ce doare
prea tare.
Lacrimile stranse in perna moale
pe care imi las acum capul,
lacrimi de amar ascunse
lacrimi si iubiri
distruse.
Lucruri ce ma fac sa tremur
lucruri ce ma schimba
intruna.
Esecuri ce dor,
esecuri ce ma-nnalta!


Natura infrigurata

Salcia care pazeste cu infrigurare
malul unui infern de sentimente
imi sfarama dorintele
intre aripi de fluturi albi.
Imortele imi inconjoara sufletul
ce vrea sa ramana
pe marginea prapastiei in care cad
pietre de nestavilite amintiri.
Muguri de pin
ce ma fac sa simt
o iubire crescanda
in abisul alb de idei.
Orhideea parfumata cu mirosuri
prea tari pentru simturile
cazute in hau de lumina.
Narcisa prea pura
ce parca ma imbie sa vad
in adancuri presarate
cu ganduri , idei si nelinisti.
Alune de padure
al caror dulce gust
aproape ma taraste in pacat !