Masti mov...

    O lalea, una singura si un inger ce cade incet, incet si strange intre aripi albe nesfarsite raze de lumina.Un cuvant ce e mai mult decat alte mii, un cuvant ce are puterea sa ma faca sa zambesc, sa plang, sa alerg, sa visez.
    De fiecare data e mai greu sa lasi totul in urma, vrei sa uiti si vrei sa nu ai dreptate acum... sa te inseli. Simti ca te prabusesti si totusi sti ca poate ai dreptate, dar gasesti scuze. Asta e natura umana, cautam scuze unde sunt si unde nu sunt, dar nu avem ochi sa vedem ca ne construim iluzii ce nu vrem sa se darame niciodata.
    Gasim scuze mai des acolo unde ele nu exista si nu stim sa iertam cand trebuie, nu invatam ca transparenta nu  caracterizeaza oamenii puternici si nu realizam ca asa  nu-i putem descoperi. Jonglam  cu vise si iluzii create pe o panza de paianjen fara a ne da seama ca maine totul se darama in joc de domino si nu vedem realitatea ce ne apare in fata, realitatea solida, de nepatruns.
    Nu stim ce cautam acolo unde nu exista nimic si nu invatam niciodata sa privim in profunzime acolo unde se merita si cand poate ca afli ce se ascunde dupa imense masti  mov, iti e imposibil sa recunosti, nu vrei, iti pasa de ce vor si continua sa creada altii, nu-i contrazici si taci, inchizi adevarul  in suflet undeva si ... zambesti ...sti ca tu ai descoperit ceva de neclintit.
    Continui sa iti umpli sufletul cu pareri despre care sti ca nu sunt adevarate, construiesti in continuare imaginea ce tie iti pare reala, si ii lasi sa vorbeasca, tu taci , sti ca gresesc, dar poate ca pe ei nu ii va durea atat de mult sa afle realitatea ...daca o vor afla.
    Pe tine te-a durut cum numai tu sti si ai recunoscut pentru prima data ca ai gresit ... e greu ? Parca aproape imposibil pare acum sa crezi ca ai avut vreodata puterea sa afirmi lucruri pe care le regreti si le vei regreta mereu, toate din cauza unei prime greseli ... nu ai privit in ochii, nu ai stiut ca asa se darama zidul inalt si masca mov...