Intre neant si ... vis

Merg agale spre necunoscut si nu imi mai e teama . E intuneric si e indescifrabil de frig, dar nu mai simt nimic. Parca totul se intampla fara sa mai simt timpul cum trece , fara sa vad nimic si fara sa am puterea sa ma opresc din acest drum ce pare ca nu duce niciunde. Merg mult si totusi nu obosesc, nu ma ranesc sclipirile ce parca trec uneori chiar prin mine.
Nu stiu unde sunt si nu stiu incotro ma indrept, dar stiu ca imi e bine si nu vreau sa ma opresc niciodata. De fapt... nu stiu daca exista niciodata , parca totul se intampla atemporal. Si... incep sa treaca pe langa mine imagini pe care abia pot sa le descifrez si incep sa ma doara amintirile ... si ma dor, si ma dor ...
Deodata incepe sa se lumineze si ochii mei nu mai fac fata luminii, dar merg... Nu pot sa ma opresc si incep sa zaresc conturul vietii mele ce nu mai pare nici roz nici gri ...
Parca acum simt si mai arzanda durerea ... si imi doresc tot mai mult sa fiu in bratele persoanei iubite si sa nu mai simt frigul ce imi inneaca sufletul cu praful iubirii.