Multumesc !

Da, tie iti multumesc! De ce nu ?
Tu m-ai ranit cu ale tale vorbe
Tu m-ai facut sa vars... rauri de lacrimi?
Nu! prea putin... as fi putut umple o intreaga mare,
poate chiar un ocean sau poate...
s-a format un ghetar din lacrimi...
atat au fost de reci pentru un suflet fierbinte.
Tu m-ai schimbat. In bine?
Nu cred ... schimbarea m-a facut sa vad
cat de putin conteaza sufletul.
Tu mi-ai furat somnul... da, tu!
Tu m-ai lasat fara cuvinte
cand aveam atatea de spus...
Tu m-ai facut sa iubesc ce nu-mi placea deloc...
Tu m-ai ranit atat,
Tu ai lasat golul acela ce va fi
atat de greu de umplut...
Tu... sangele ce-mi curge prin vene,
Tu... apa pe care o beau,
Tu... focul fara de care nu pot trai!
Tu... privirea ta ... zambetul ala atat de...
ciudat!
Tu... cel care nu sti cine sunt !!!
Dar, de ce iti multumesc?
Pentru ca fara tine nu as avea de ce fi mandra!
Ma mandresc cu sentimentele sadite
de tine in al meu suflet de parca
as fi descoperit lalele negre
intr-un camp de trandafiri.
Sunt fericita ca simt totul
atat de intens... chiar daca tu nu meriti!
Si... ar mai fi ceva...
Iti multumesc fiindca exista
atatea randuri scrise de al meu stilou
pe o inima de piatra ce se ingreuneaza cu fiecare cuvant...
acea piatra ce nu va putea fi sparta... niciodata !

Infranta

M-ai inchis!
Gata, s-a terminat!
Mi-ai prins sufletul ...
cu o privire
si l-ai strans in catuse
de lalele rosii...
Ai cusut pe franturi de fulger
inimi de trandafir ...
si m-ai lasat acum la poarta inimii
pazita de un crin,
doar un simbol
si nimic altceva!

P.S. Cauta-ti numele scris pe farame de mare la gatul meu ... sau ... mai bine nu ! O sa ma faci sa te mint ca e numele meu!

Iarta-ma !

Iarta-ma! De ce ? Pentru ca te-am iubit prea mult.
In primul rand iti cer iertare tie...offf... iar te pun pe primul loc ... si nu e deloc bine.
Era cineva care merita acest loc mai mult decat il meriti tu! Dar... pot avea toate stelele cerului senin daca nu am luceafarul sufletului meu si ma pot bucura de iubirea oricui... daca dragostea ta nu e pentru mine... nici a mea nu va fi pentru altul.
Am avut ceva ce nu pretuiesc decat acum ca am pierdut, ca l-am lasat sa plecesi mai mult... ca l-am indemnat sa o faca. Avea tot ce-ti lipseste tie si poate tocmai de asta... era prea minunat!
A plecat... negura timpului mi l-a furat si pe el, lumina atat de intunecata, focul atat de rece, picatura aceea de apa de care aveam atata nevoie ca sa te uit... a plecat.
Nu am putut sa-i ofer scanteia atat de importanta... raza de lumina din intunericul disperarii, fulgul de nea din ajunul Craciunului... poate lacrima din marele uscat al chipului meu...
Iarta-ma ! De ce ?...

Decor ( ceva frumos ce poate ar fi existat)

Totul incepe cu un mic detaliu si se desfasoara intr-un decor aparte...

Pentru mine, totul incepe cu pomul din fata ferestrei ce vegheaza asupra mea zi si noapte. Maretia lui domina curtea, coroana atat de stufoasa loveste cu putere acoperisul casei cand vijelia de afara se intalneste cu cea interioara si zgomotul crengilor ce parca stau sa se rupa se identifica perfect cu suspinul inimii ce plange dupa coltisorul pe care ai uitat sa il inapoiezi cand ai plecat. E copacul din care am cazut prima data, e copacul printre ramurile caruia iti zaresc chipul, e copacul care a fost martorul iubirii mele. Toamna el plange o data cu mine pierderea ta, eu cu lacrimi amare, iar el cu frunzele ce fost-au candva verzi. In fiecare iarna e martorul iubirii de gheata ce iar se infiripa intre noi si primavara infrunzeste de dragul sentimentelor noastre.

Cu fiecare frunza mai spune o poveste de dragoste si mai adauga o fila moarta la cartea iubirii. Vara suporta caldura ingrozitoare asa cum eu suport focul ce mistuie sufletul incarcat cu iubire pregatindu-se sa mai piarda inca o data marea de sentimente scrise pe frunzele sale.

O data lasat in urma copacul maret, se iveste in fata mea trandafirul alb din coltul gradinii, acelasi din care tu ai rupt prima floare pe care mi-ai daruit-o. Lui i-ai furat atunci un bulgare alb ce m-a lovit puternic in suflet si a rupt bucatica pe care tu ai primit-o in dar. E acelasi trandafir de care ma foloseam in copilarie pentru a afla daca ma iubesti, acelasi trandafir care m-a facut sa sper la iubirea ta, dar acelasi trandafir care ma facea adesea sa imi pierd orice speranta. E floarea cu care am asemanat prima data iubirea mea, cu ajutorul careia mi-am explicat atractia pentru tine si aceeasi care m-a ajutat sa inteleg distanta ce a intervenit intre doua suflete. Bulzul pur te atragea prin mirosul sau si te facea sa il atingi datorita catifelatelor petale, iar tu ma atragi prin parfumul dragostei pe care il lasi in urma ta si ma faci sa iti simt atingerea pe piele si acum cand nu esti langa mine. Trandafirul insa, are si puterea de a ma indeparta prin spinii de pe tulpina sa, asa cum dragostea ma face sa plec pentru a nu indura tepii pe care privirile tale ii infig in inima mea de puf.

Dar... merg mai departe , apas cu putere clanta ce va deschide poarta spre lumea plina de amintiri si detalii atat de dragi.Fiecare gard, fiecare banca , fiecare pom si fiecare bulgare de pamant pastreaza parfumul tau, parfumul iubirii mele desfasurate in acest cadru magic . Pasesc afara si ochii imi sunt prea inlacrimati sa mai pot zari ceva clar...banca din coltul strazii...liliacul din fata mea... totul e doar o pata de culoare asa cum iubirea mea a fost o sclipire in ochi de copil.

Adio

Am strans in mine cioburi de cristal albastru
In mine flacari ascutite, ude,
Iubiri pierdute.
Dar azi... lasat-am eu afara
Roua fierbinte ce pururi ea a fost acolo
Si... i-am lasat ceva cu ea, sa nu se simta singura,
I te-am lasat pe tine, ce mereu fost-ai al ei izvor.

Doar tu

Raze de soare auriu

se perinda pe cer

si scriu pe nori povestea lor

cea plina de mister.

Albastrul rau curge usor,

nimic nu-i sta in cale,

izbeste munti croindu-si drum

printre carari la vale.

Lumina soarelui atinge

pamantul ud de mai

si-ncet elibereaza-n zbor

aripi de ingeri.

Ulmii bartani se clatina usor

si-acum de frunze incarcati

trimit in sufletu-mi sarman

un dor de fericire fermecata.

Cararea iar ma duce serpuind

spre valea-ntunecata

valea iubirii noastre

cea pe care... am vazut-o palind.

Albe luciri apar in fata-mi

caci soarele inca patrunde

prin ramurile dese

si-n ele eu te vad pe tine!

As vrea...

As vrea sa uit tot,

sa te las,

sa ma agat de o speranta

si sa nu permit sa-mi scape

sansa la fericire...

De ce nu te dezlipesti din inima mea,

de ce imaginea ta a ramas

in fata ochilor pe veci,

de ce un zambet de copil

n-a putut sterge tot ce-a fost?

As fi vrut sa fi fost toata viata

concentrata-n voci de ingeri,

as vrea sa nu-ti aud acum glasul

soptindu-mi la ureche...

tot ce-mi doresc!

As vrea sa nu fi existat

ziua in care te-am vazut

as vrea sa rup din calendar

sa sfasi cu mainile goale

toate zilele in care te-am vazut!

As vrea sa privesc iar in jur,

sa ma bucur de lume,

sa vad iar o stea cazatoare,

dar... sa nu-mi mai doresc

ce mi-am dorit intaia oara

Acum as cere sa te uit,

pe cand atunci nu mai stiam

cum sa ajung la tine.

Atunci am vrut sa vi si... ai venit

Acum vreau sa te uit si... nu mai pot

As vrea sa nu-mi fi ascultat

atunci Dumnezeu ruga,

poate ca n-ar fi existat

atatea lacrimi si atatea

amintiri cu tine.

Tu...

O picatura de ploaie pe pamantul sec...

Cadoul de Craciunpentru un copil lovit de soarta...

O raza de lumina pentru un nevazator...

Un sunet stins pentru omul care nu s-a bucurat niciodata de auz...

Un cuvant pe buzele unui om mut...

Tu langa mine!

Toate pricinuiesc aceeasi bucurie

pe care ai putea-o vedea in ochii mei
daca ai veni...

Aceeasi bucurie care m-ar face sa uit cat am suferit,

Zambetul de care ai avea parte

daca m-ai strange acum in brate si m-ai saruta...

Fericirea aceea deplina!

Dar... poate sa ploua in desert

si medicii pot face minuni...spre deosebire de mine...

Eu...cea care a cedat deja,

cea care incearca din rasputeri sa te uite,

cea care si-a promis ca nu vei afla niciodata ce simte...

si totusi ai aflat,

cea care te iubeste nespus si te vrea alaturi,

cea care promite acum ca nu iti va ceda niciodata

si mai mult ca sigur ar face-o in secunda urmatoare...

Doar ea!

Anii...

Ce zile si ce viata! Mi-a fost daruita cu prea multa dragoste si sunt prea iubita (nu de cine trebuie dar sunt)ca sa imi doresc sa o pierd sau ca macar sa ma gandesc la asta.

Am fost copilul acela zambaret care putea aduce lumina pe chipul celor din jur... Dar acum nimeni nu poate aduce lumina pe fata mea.

Pana intr-un moment puteam zbura oriunde si mi se parea ca pot obtine orice imi doresc prin lupta , dar acum am renuntat la speranta si fara lupta viata mea nu inseamna nimic. Acum ceva ma tine legata de maini, inchisa intr-o cusca de gheata ce se inunda. Parca vad apa ce creste milimetru cu milimetru si imi ineaca mai intai sufletul. In jur totul e roz... parca toti cei dragi ma indeamna sa ies, sa evadez si sa ma reintorc la ei, dar nu pot, sunt legata strans, prea strans, si totul e sufocant, prea sufocant.

Incerc sa ies... parca as merge pe loc, parca pamantul nu se misca sub talpile mele, parca fiecare pas ma sufoca mai tare, parca nu pot trai fara aceasta inchisoare.

Oamenii incearca disperati sa ma salveze... Ma vad aproape fara suflare in fata lor... parca vad fluturele multicolor ce se ridica spre cer, un cer rosu, o data cu sufletul inca tanar al meu in timp ce trupul atat de fragil ramane fara suflare pe blocul de gheata care ma frige.

Nu! Nu vreau sa ii vad pe ei plangand, e prea mult, mi se pare ca am plans eu cat pentru o lume intreaga si nimeni nu stie asta. N-am vrut sa stie asta... Vreau sa fiu persoana aceea puternica in care sa aiba cu totii incredere...Chiar vreau !

Dar nu pot, raman inchisa in cusca ce se strange in jurul meu si nu mai vad nimic, aproape nimic, mai vad doar acea imagine in care cred si nu stiu de ce...acea imagine cladita pe nimic.

Te rog, lasa-ma sa sper in continuare in aceeasi tacere de pana acum ...

Daca...

Daca as fi un mugure de primavara,
mi-ai da caldura ta,

m-ai ocroti ca sa-nfloresc in pumnul tau ?

Daca as fi o pasare calatoare,

ti-ar parea rau

ca plec in fiecare toamna

si nu te mai bucuri de muzica mea?

Daca as fi un copac uscat,

m-ai taia de la radacina

sau poate-ai astepta sa-mi dea lastari

ai vrea sa ma aduci la viata

cu seva dulce a buzelor tale ?

Daca as fi o floare,

ai astepta sa vina primavara

ca sa-nfloresc,

m-ai uda cu ale tale lacrimi de dor?

Daca as fi o carte,

m-ai rasfoi doar ca sa vezi ce e la suprafata

sau ai sorbi fiecare cuvant

doar ca sa ma cunosti?

Dar daca as fi pur si simplu eu

cea care te iubeste

mi-ai da otrava buzelor tale sa devin...

dependenta de al gurii tale drog?

Ai venit iar...

Ai venit iar...
ai furat fericirea gandului
ca te-am uitat

Realitatea-i izbitor de dureroasa
caci te iubesc mai mult.
Nu ne-am vazut
de-atata timp si poate ca eu am crezut
ca dragostea a disparut.

Dar tu...
ai lasat o amprenta
a buzelor de catifea
pe trupul meu firav.

In noapte sfanta aparut-ai
din nou in viata mea
si-ntr-un decor la fel de feeric
tie ti-am jurat dragostea.

Trecut-a timpul
boala-mi insa nu s-a dus
e incurabila... ea, dragostea !

Cine te-a trimis in calea-mi iar
Cine?
Cine m-a facut spre tine sa ma-ntorc
Cine?
Cine ma uraste atat de mult,
incat m-a lasat sa te vad...
pe tine-n a Sa casa ?

Iubesc!
Privirea ta-mi apare-n fata,
te vad, aproape ca te simt,
te vreau aici iar langa mine...
Zambesc !

Te apropi incet,suspin,
nu vreau sa cred ca vi,
vorbe dulci spre a ta ureche...
Soptesc!

O clipa si tu ai ajuns
deja mult prea aproape
sa imi simt corpul de tine atins...
Doresc!

Incep sa ma apropi eu
de tine, de iubirea ta,
dar fug, ma-ndepartez din nou...
Gresesc!

E prea tarziu acum,
in urma ta n-a mai ramas
nimic si-acum doar in privirea ta, eu ...
Ratacesc!

Nu te mai vad, te-ndepartezi rapid,
sub ochii mei ramane doar
banca pe care m-asteptai in soapta...
Inebunesc!

Dar te intorci, apari de nicaieri,
ma prinzi si nu-mi dai pace,
ale tale sarutari dulci, aproape ca ma ...
Topesc!

Imi rasfiri parul pe spatele gol,
imi atingi fata uda
de-atatea lacrimi si simt ca ...
Traiesc!

Iarba, covorul iubirii noastre devine
crengi de copac, cearsafuri
nu-mi mai e frig acum...
Iubesc!

Iubirea...un fenomen?

Si poate iubirea e un fenomen, dar de ce tu, de ce eu, de ce noi ?

Cand tuna, oare fulgerul apare intre doi nori care se cearta sau intre doi care se iubesc? Si daca ei nu se aleg intre ei, ci totul este intamplator, oare lumina si "strigatul" lor e la fel? Oare doua persoane ce se iubesc si-au dorit cu adevarat sa fie asa sau doar destinul le-a adus aici? Se spune ca atunci cand ti prea mult la o persoana, aceea va fi prima care te va rani, dar ea chiar iti poate dori raul? Si daca nu, atunci de ce cu totii ii ranim pe cei la care tinem ?

Ploaia ce urmeaza dupa tunete puternice reprezinta oare tristetea de dupa o cearta a norilor alburii sau "lacrimile" lor cand isi realizeaza apropierea? Dar daca picaturile unei ploi de toamna se transforma incetul cu incetul in minunati fulgi de nea... Pot fi acestia cadouri unice pentru fiecare indragostit ce paseste pierdut, ingandurat si singur pe asfaltul rece si inghetat in asteptarea celei sau celui pentru care ar face orice?

Atunci inseamna ca cerul innorat de toamna ar trebui sa fie o bucurie pentru toti... Si... in iarna friguroasa nu ar trebui sa fim fericiti privind cadourile pe care gerul napraznic ni le-a trimis la ferestre? Pentru un indragostit iarna poate fi un anotimp pur, care , desi rece, ofera sufletului fierbinte caldura de care are nevoie numai prin intermediul dragostei ce pare sa se intensifice cu fiecare fulg de omat ratacit...

Si...curcubeul ce apare dupa prima ploaie de primavara ? Il zarim, oare, dupa ploaie asa cum simtim dragostea dupa o simpla incrucisare de priviri?... Curcubeul ne inveseleste prin culoare si puritate, pe cand dragostea ne cuprinde fara a se face observata si ne patrunde direct in suflet. Ochii se bucura de curcubeu si inima de dragoste, dar, pana la urma, inima va suferi si ochii vor lacrima, poate, doar din iubire, acest sentiment pur care nu a crutat pe nimeni de durere... Bucuria oferita de curcubeu e trecatoare, pe cand suferinta data de o dragoste pierduta va ramane ascunsa in adancul inimii, posibil, pentru totdeauna.

Dar poate oare un adolescent indurerat sa se bucure de venirea primaverii si sa retraiasca amintiri ce ii cutremura sufletul, inconjurat de verdele pur al iubirii primavaratice? Poate, o data cu revenirea la viata a naturii reinvie si sentimentele "pierdute" intr-o iarna friguroasa...sau, poate ele au trait intotdeauna in adancul inimii, asa cum bobul de grau traieste protejat in interiorul pamantului doar pentru a incolti la venirea primaverii. Si poate in inima are loc un cutremur imens cand sentimentele incoltesc si revin de fiecare data din ce in ce mai puternice, punand stapanire pe toata fiinta indragostitlor. Are loc oare in inima franta de atata dragoste o tornada, o tornada de sentimente, o tornada a iubirii?

Poate cand Soarele ofera florilor caldura pentru a imboboci si pentru a inflori umpland universul intreg cu o mireasma placuta; dragostea ofera omului puterea necesara pentru a trece cu bine peste orice si pentru a renaste din ce in ce mai puternic doar din dorinta de a-si face simtita prezenta si de a impartasi sentimentul persoanei iubite...Si...la venirea verii sa poata privi stelele cu aceeasi putere si iubire cu care priveste ochii sufletului pereche. Doar stelele sunt povesti de iubire, iar lumina lor... intensitatea cu care iubesc oamenii. Si poate o stea cazatoare nu ar trebui sa ne intristeze, ci doar sa ne faca fericiti, pentru ca povestile de dragoste au si ele un sfarsit la fel ca toate fiintele ce trec prin viata pentru a lasa ceva in urma lor - iubirea.

Iubirea exista pe lume doar pentru a ne face fericiti! Nimeni nu ar trebui sa sufere din iubire si, totusi... cu totii suferim la un moment dat. Suferinta, insa, nu trebuie sa reprezinte decat un nou inceput care sa ne dea curajul sa ne cunoastem mai bine pe noi insine si sa recunoastem ca IUBIM !