Clipe...

Lacrimile din ochii mei ineaca apusul...parca sting focul aprins de soarele ce tocmai paraseste cerul.
Toti pleaca...unul cate unul...si o zi frumoasa se stinge o data cu inchiderea acelei usi, aceeasi usa pe care sta scris cu caractere de sange numele sau. Am ramas singura...rapita parca de versurile muzicii ce rasuna in taina. Doar eu si... catelusul de plus... pentru ca imi promit mereu ca nu voi pierde inocenta si gingasia de copil ce nu stiu cum au supravietuit atator lovituri.
Parca as fi o stanca in mijlocul oceanului... o stanca pe care valurile ce o lovesc cu atata putere nu o ranesc, ci ii dau o forma din ce in ce mai placuta. Apa sculpteaza piatra asa cum lacrimile definesc "forma" unui caracter. Fenomenele naturii infaptuiesc minuni si iubirea actioneaza asemenea, dar procesul dureaza... pentru o forma desavarsita e nevoie de foarte mult timp, cum pentru un suflet curat si sensibil e nevoie de un ocean de lacrimi care sa-l scalde inddeajuns pentru a se apropia de perfectiunea aceea de nedefinit.
Parca as fi un copac in lumea asta ciudata... un copac peste care anotimpurile trec, dar nu-i fac rau, ci il fac sa devina mai maret, mai puternic. Timpul aduce orice lucru simplu la o forma din ce in ce mai potrivita, mai minunata si mai plina , mai rotunda. Asa si omul... timpul trece, omul sufera ca un copac parasit intr-un camp alb de zapada, pe care vantul o rascoleste mereu. Un fulg, o amintire, un vis furat si dus departe, sau poate inca o dezamagire. Dar... copacul nu se lasa invins si multe ierni trec peste ramurile lui, care devin mai puternice in fiecare primavara asa cum multe intamplari ne picteaza viata in diferite culori, nu tocmai calde...dar... omul e facut sa suporte tot, mai mult chiar decat cele mai puternice forte ale naturii, mult mai mult. Nu se lasa insa invins, nu se lasa smuls din radacini de uraganele de lacrimi, ci ...cultiva zambete.
Zambetul... singura arma cu care putem lupta impotriva unui destin colorat numai in nuante de cenusiu, singura sclipire roz intr-o lume inchisa, in care nimeni nu mai stie sa ofere un suras si o privire dulce...

Scrisoare... nimanui

Detalii?...prea multe! Te vei pierde in ele asa cum ea s-a inecat in lacrimi atata timp.

Intrebari?...n-au sens! Nu acum... si poate niciodata . Nu vei primi raspunsul dorit... nu o sa ai niciodata satisfactia asta pentru ca... nu meriti !

Dorinte ?... e prea tarziu! Altcineva si-a dorit inainte ceea ce vrei cu atata ardoare tu! Cum nu ai oferit atunci... acum de ce ti s-ar oferi? Nu pentru ca esti tu...nu conteaza ! Se poate trece pe langa un munte , pe langa o strada , pe langa o casa , pe langa ...orice ... de ce nu s-ar putea trece si pe langa tine fara sa ti se ofere importanta cu care esti obisnuit?
Iubire? NU! ... Te inseli.... s-a pierdut de mult, ai dus-o departe tu si au calcat-o altii in picioare. Poate asta ai vrut ... fara sa sti ca vine momentul cand vei avea nevoie de ea ca sa te ridici din prapastia in care ti-ai pierdut sentimentele....

Ura?... Nici atat ! ... Poate ca ar fi trebuit , dar nu! Ii e imposibil, nu poate, nu simte...nu are cum! Ar fi prea mult pentru un suflet ingreunat de atatea sentimente nobile... s-ar pierde tot...s-ar pierde ea ca fiinta!

Definind ingeri...


Merita incercat?...Poate ca nu, sau poate... merita sa definim ingerii din viata noastra de zi cu zi, cei pe care ii vedem, pentru ca cei din ceruri probabil nu pot fi definiti ...Cei ce traiesc printre noi, cei care sunt oameni ceva mai speciali... trimisi parca sa ne vina in ajutor, cei care pasesc pe acelasi drum si cei care stiu "definitia" iubirii .
Ei sunt importanti pentru noi, ei sunt cei care impodobesc inimi frante si le ingrijesc cu sfaturi, ei iti patrund in suflet cum nuferii isi intind radacinile pana pe fundul lacului pentru a inflori undeva la suprafata, ei sadesc speranta in interior pentru ca un mic suras sa infloreasca la exterior si sa impodobeasca chipul trist.
Ei... care la randul lor sufera, dar au totusi puterea sa fie acolo pentru noi... ei, irisii ce tin in a lor floare puterea de a schimba oamenii, puterea de a veni in ajutor... puterea de a iubi... la asta se reduce tot efortul.
Ei... crinii pe care lasa urme fiecare cuvant nepotrivit ...ei... oamenii sensibili ce au trecut prin atatea, dar ascund totul in zambete dulci si cuvinte de incurajare. Ei... pe care ii simtim atat de inocenti si de slabi uneori... ei, unic sprijin intr-o lume in care nu mai sti cum poti reactiona la atata rautate.
Ei... care sunt alaturi de noi neconditionat, ei, cei care vor sa ne fie bine. Ei exista si vor ramane acolo...undeva... mereu... asa cum parfumul de orhidee o data simtit ramane pe veci o amintire dulce.
Ei... inimi pure pe care cresc milioane de ganduri frunoase... milioane de flori de liliac ce parca adapostesc soarta intregii omeniri.
Ei... oamenii dragi noua, caractere capabile sa iubeasca atat de intens, ei... cei ce sunt din pacate atat de greu de gasit...ei... cei pentru care am face la randul nostru orice pentru a-i sti fericiti... ei... atat de rari incat parca mai repede am descoperi o multime de lalele negre pe acelasi metru de pamant, decat un om bun intre o mie de persoane.
Ei... cei carora ar trebui sa invatam sa le multumim pentru tot. Ei... singurii care mai pot schimba lumea !
Ei... ingerii din fiecare clipa de viata , ce merita sclipirea din ochii nostri si un zambet la orice pas.



P.S. Poate veti citi printre randuri... dar daca nu... simt si eu nevoia sa multumesc pentru tot unei persoane cu adevarat speciala



O multumire nu ne face mai saraci, dar un gand frumos ne va imbogati cu siguranta

O lume...

O noapte, lacrimi, vise...
O alta dimineata ,
si acelasi suflet ascuns
dupa un zambet fals...
O lumina pe care
s-au straduit altii
sa o faca sa paleasca
dupa o mare de intuneric...
O puternica parere de rau..
O alta promisiune de neincalcat...
O lume pustiita de sentimente...
O lume in care nimic nu mai e la fel...
O lume noua ...
poate mai reala !
O seara inecata in dureri, in ganduri...
cuvinte pline de sens,
iubiri atat de intense
ce vor rani mereu...
Prea multa dragoste nestinsa
de un intreg rau de suferinta ...
Prea multe inimi ranite,
Prea multe suflete pierdute si...
O multime de fluturi
ce se inalta...
si stele ce cad...
Sentimente ce se prabusesc cu putere
in inimi de portelan...
Prea multi crini
atinsi de mainile nepotrivite....
Prea multe urme lasate !
...Inima...
Un crin pe care lasa cicatrici...
toate iubirile pierdute !